fbpx

Glasu’ din Pridvor

Despre unitate și primire… @Glasu’ din Pridvor, nu e neapărat despre a dezvolta un proiect, e despre a dezvolta suflete. Nu este despre complicat, însă este despre simplu. 

O idee venită din dragostea pentru România. Nicidecum pentru România cea complicată, ci despre România cea simplificată. 

Despre țara asta, care se unește de la un capăt la celalalt prin emoție. Pentru asta chiar nu-i nevoie de autostrăzi. Deși, n-ar strica… 

Este despre oameni simpli de la țară, care au povești frumoase de spus. Prin puterea exemplelor și ale experiențelor trăite de-a lungul anilor, fiecare dintre invitați reprezintă GLASU’ DIN PRIDVOR. 

E despre a da, dar în același timp despre a primi. Este despre „a fost odată” și în aceeași măsură despre „acum”.

Toată această idee și-a luat zborul și a prins contur din 11 aprilie 2020. Moment în care omenirea lua o pauză. Omenia începea să devină trend. 

De atunci, din momentul în care s-a deschis ușa Pridvorului și până astăzi, vă primim cu emoție în casa noastră. A celor care ascultă, nu doar vorbesc. A celor care uneori își fac curaj de a șopti, de a vorbi și de a rosti.

rostire – „cel mai frumos cuvânt de pe pământ”, spunea Constantin Noica

Cu cât suntem mai mulți, cu atât ecoul se reduce, iar vocile se aud. Și da, se ascultă.

Acum să vă spun câteva cuvinte despre noi, despre ce înseamnă de fapt, acest proiect audio:

  • GLASU – puterea cuvântului / rostire
  • PRIDVOR – locul unde se odihneau oamenii de la țară, după o zi de muncă… cu alte cuvinte livingul de altădată
  • apostroful – modul de vorbire în zona rurală, fără a duce cuvintele la bun-sfârșit.

Ce-ar fi dacă în toată această nebunie despre a face cât mai multe contra-cronometru, v-ați opri timpul pentru câteva minute. 

„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.” 
Lucian Blaga

Vă simțim aproape de Glas,
Veniți în Pridvor 🤗

Cu prietenie și recunoștință pentru fiecare ascultare și distribuire,
Iacob Bindiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *