E frig și ceață într-o comună din Vâlcea. După mine aș spune că e o comună plină de roșii căci Roșioara îi e numele.

E ceață, o zi de sfârșit de toamnă. Ies afară doar cât să iau o gură de aer să îmi oxigenez creierul pentru a putea începe să lucrez.

Însă, liniștea satului mă absoarbe. Se aud doar două găini și un cocoș ce cântă bezmetic după ce și-a băut prima cană de ness. Probabil inima îi bate atât de tare încât cântă non stop. Ies din curte cu cana de cafea în mână urmată de un cățel simpatic care îmi urmărește fiecare pas. Aparent crede că e responsabil pentru siguranța mea, doar el e stăpânul casei. Încep să îmi aduc aminte de copilărie și de viața la bunici însă, ceva e diferit aici.

Aerul e puțin mai greu, cu un iz de cărbune sau ceva petrolier. E un miros greoi pe care seara îl simt și mai puternic. Ce e încântător? Poate pe mulți îi sperie sunetul. Dar pe mine mă fascinează sunetul carierei din deal. Sună ca o melodie de meditație. O melodie cu frecvență joasă.

Mă așez pe un balot de fân să îmi beau cafeaua alături de responsabilul siguranței mele – cățelul.

În zare zăresc o vulpe. Se uită la noi și speriată de cățel, fuge în curtea unei femei.

După nici 2 minute, vulpea a făcut prima victimă. Acum în tot satul se aude vocea femei care încearcă să alunge vulpea. Țipă de parcă și ea ar fi băut un ness și se ia la întrecere cu cocoșul.

După alte două minute nu se mai aude decât sunetul minei.

Cred că ar fi o zi interesantă, dacă aș putea să ajung să vizitez cariera. Nu cred că am mai văzut o carieră de lignit.

Zis și făcut, nu stau mult pe gânduri. Doar am fost călătoare prin România atâția ani, încă nu mi-a ieșit din sânge dorința de a descoperi locuri noi și de a vedea România în toată frumusețea ei.

În fond, ce rol ar mai avea descrierea mea ”O româncă cu drag de România”?

Cariera de lignit

Dar ca să înțelegem mai bine ce e cu cariera asta, am făcut puține căutări și am aflat dintr-un document al primăriei Berbești (link) că:

”Oraşul Berbeşti este situat în zona ,, Depresiunea Getică ”. Fiind așezat pe valea pârâului Tărâia cu un relief variabil, iar în partea de nord dealurile dispun de mari rezerve de lignit care se exploatează în cariere.”

E ciudat cum am învățat la școală de Depresiunea Getică și acum am ocazia să o și văd.

Căutările mele sunt întrerupe de camioane umplute cu o piatră neagră cu pete maro. Cred că ăsta este lignitul.

După cum învățasem la școală acum mulți ani – Lignitul este un cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună-negricioasă și foarte fărâmicios. 

El este utilizat adesea drept combustibil. 

Ce minunății poate crea natura asta. Acum nivelul meu de curiozitate a crescut, după ce mi-am reîmprospătat informațiile.

Spre carieră

Rog un localnic să mă ducă la carieră. Îi povestesc puțin despre mine, din ce zonă a României sunt și că nu am văzut niciodată o carieră de lignit. Mândru de cariera din satul lui natal, localnicul mă duce imediat să o vizitez. 

În drum spre carieră admir peisajul tomnatic ce se pregătește pentru hibernare. Natura arată obosită, lipsită de culoare, dar mândră că a mai trecut un an în care a înfrumusețat spectrul vizual a oricărui trecător.

Câmpul e maroniu, iar în depărtare se văd câteva luminițe și fum. Suntem aproape de carieră.

• Oare câți ani are această carieră? Întreb curioasă.
• Cariera de lignit Berbești a fost deschisă pentru prima dată în 1979.
• WOW 42 de ani!

Mă gândesc doar câte generații au lucrat la această carieră. Câți oameni au lucrat zilnic la această carieră pentru a putea scoate lignitul la suprafață.

• Când am venit în Roșioara am trecut peste o linie ferată, are vreo legătură cu cariera? Am văzut că nu trece nici un tren.
• Da! Pentru transportul cărbunelui s-a dat în folosință calea ferată Băbeni – Alunul. În 1990 depoul gării din Berbești dispunea de 14 locomotive cu o capacitate de rulaj de 3 400 de vagoane transport lunar și cu 5 curse pentru călători. În prezent numărul locomotivelor și al transporturilor s-au redus la peste jumătate, iar cursele de călători au rămas doar 3 pe zi.

Ajungem la carieră, iar o fierătanie mare, desprinsă parcă din Transformers ne întâmpină.

• E imensă!!!! Ce e asta?

Avea șenile în loc de roți, o bandă mare și câteva cabine. Probabil cândva acolo stăteau muncitorii și supravegheau întreaga operațiune.

• E un absetzer – stivuitor. El  lucrează în echipă cu Excavatorul cu rotor, o să ți-l arăt mai jos. 

Practic excavatorul cu rotor, sapă în pereții carierei și separă lignitul de pământ (steril), pământul vine pe absetzer, urcă pe bandă și creează munți de pământ, iar lignitul este transportat pe cealaltă bandă.

Absetzer-ul ăsta nu mai funcționează momentan. Coborâm direct în carieră, înconjurați de căței. Or fi și ei niște muncitori mai mici. Poate caută și ei lignit sau doar le țin de urât muncitorilor.

O față de cățel simpatic, într-o carieră de lignit, e bine venită.

Ajungem la un excavator cu rotor aka Gigantul foarte gălăgios. El sapă în peretele carierei, iar când atinge limita lui de săpat începea să țipe de zici că bea și el ness.

Gigantul de 2.400 de tone fusese cumpărat în urmă cu patru decenii de la nemţi și tot de atâta timp și lucrează.

Nu e de mirare că arată cum arată. Însă mărimea lui e copleșitoare. La cei 1.74 ai mei, mă simțeam o mică furnică.

Exploatarea minieră Berbești își desfășoară activitatea în cele două cariere de suprafață Panga și Berbeşti de pe teritoriul satelor Roșioara, Valea Mare și Dămţeni. Aproximativ 790 ha sunt afectate de lucrările de exploatare minieră. Unde te uiți sunt luminițe ce reprezintă un alt gigant pus pe treabă.

Nu știu cât timp vor mai exploata aici în carieră, însă experiența vederi gigantului e unică.

Nu prea am cuvinte. Am rămas uimită. 

Seara se lasă, aerul începe să devină iar greoi cu un iz de cărbune sau ceva petrolier. Acum îmi dau seama că muzica pe care o auzeam eu în timp ce îmi savuram cafeaua, în carieră nu se auzea așa frumos. În carieră era doar sunet de fier și pământ.

Se pare că natura a împletit sunetul carierei cu propria-i melodie pentru a crea ceva superb. 

Nu mai zăbovim. Ne urcăm în mașină și ne întoarcem în sat. 

Nu știu dacă se poate vizita această carieră. Dar dacă nu se poate vizita, nu uita te rog, că România este o țară minunată nu doar la exterior (peisaje) ci și în interior (sub pământ).

Avem atât de multă bogăție și frumusețe în țara asta, încât, eu, una, rămân mereu uimită și fără cuvinte.

Cu drag,
Adelena