Blog Uncategorized

Tu stai cu ochii pe banii tăi?

Spread the love

Probabil de multe ori ai auzit propoziția: ”Nu știu unde se duc banii mei!”.

Nu știu dacă există o statistică la nivelul acesta, dar cred că, marea majoritate a oamenilor nu știu pe ce li se duc banii. Dacă îi întrebi, vor enumera vag: pe întreținere, mâncare, transport, haine și petreceri în oraș.
Însă, în esență, cheltuielile sunt mult mai mult și mult mai defalcate.

În ziua de azi, aproape orice persoană deține cel puțin un cont bancar căruia îi este atașat un card bancar și o sumă de bani cash, că de, nu chiar toate magazinele din România dețin un POS. Unde mai pui, că acum foarte mulți Români dețin și un card Revolut. Deci sunt 3 locuri în care banii tăi intră și ies.

Iar dacă ești ca și mine și folosești mereu doar cardul, cel mai probabil nu știi mai deloc câți bani mai ai în cont sau pe ce i-ai cheltuit. Știu că este aplicația băncii în care sunt înregistrate intrările și ieșirile, dar să fim sinceri, o verifici constant?

Iar acum cu Corona Virus cheltuielile au crescut, iar educația financiară, gestionarea veniturilor și cheltuielilor își va spune cuvântul.

De ce e important să îți ții evidența cheltuielilor?

  • Ai o viziune mai clară și ești mai conștient de toate intrările și cheltuielile pe care le ai într-o zi
  • Dacă ești freelancer și ai și mai multe surse de venit, ținând evidența cheltuielilor, vei ști clar suma de bani pe care o produci într-o săptămână și cea pe care o cheltui
  • Având control asupra cheltuielilor, poți vedea pe ce anume risipești banii și să corectezi acest comportament pe data viitoare
  • Dacă ai aspirații înalte și vrei să îți crești veniturile, trebuie să îți fie foarte clar în fiecare zi câți bani îți intră în cont și din câte surse, în fiecare lună. Pentru a ști de fiecare dată cu cât la sută trebuie să îți crești veniturile pentru a ajunge la obiectivul tău.
  • Te disciplinează! Da! Nu e ușor să ții mereu evidența cheltuielilor, mai ales când cumperi un bilet de autobuz de 2,5 lei și după o gumă de la un magazin, de la un alt magazin covrigi, de la o benzinărie combustibil etc. Cheltuielile mici se adună în fiecare zi, pe bonuri diferite.
  • Dacă ții evidența cheltuielilor și a veniturilor ai o viziune mai clară asupra viitorului. Știi unde ești și unde vrei să ajungi.

Cum ții evidența cheltuielilor?

  1. Realizezi un xcel pe care îl ții într-un google drive pentru a avea acces la el ușor de pe laptop și de pe telefon care să arate în genul acesta.

 Găsești acest template plus multe altele asemănătoarea direct pe site-ul de la Microsoft https://templates.office.com/ro-ro/buget-personal-lunar-tm01023341

  • Folosește o aplicație pentru gestionarea cheltuielilor. Eu folosesc aplicația Money lover și pe telefon și pe laptop.

Laptop

Mobil

Cum țin evidența cheltuielilor pe această aplicație?

  • Am creat mai multe ”portofele” în aplicație. Portofele în care îmi țin banii. Cum ar fi: contul de Revolut, pușculița Revolut, Cardul de la bancă, Cash etc
  • În fiecare zi adun toate bonurile de la toate magazinele unde am făcut cumpărături. Așa sunt sigură că la final de zi le pot introduce în aplicație în ”portofelul” din care am făcut plata.
  • Dacă nu primesc bon sau uit să iau bonul și am plecat de la magazin, deschid aplicația și introduc cheltuiala atunci pentru a nu uita suma și contul din care am făcut plata.
  • După introducerea cheltuielilor intru în aplicația băncii și în portofel pentru a verifica dacă sumele din aplicație corespund cu cele reale. Astfel verific dacă am introdus toate veniturile și cheltuielile.
  • Aplicația are și o funcție de Debts – unde poți introduce banii pe care i-ai primit împrumut sau pe care i-ai împrumutat și din ce cont i-ai împrumutat sau în ce cont au intrat. Așa nu vei uita cui îi datorezi bani sau cine îți datorează bani.
  • Până îți intră în reflex acest obicei de a introduce mereu cheltuielile și veniturile în aplicație, Money lover îți trimite notificări în fiecare zi pentru a îți reaminti acest lucru.
  • Dacă ai facturi de plătit pe care încă nu le-ai plătit le poți trece la rubrica Bills . Așa vei știi mereu ce trebuie să plătești, iar dacă e o factură care are mereu aceeași sumă, ca factura de la internet sau telefonie mobilă o poți programa în calendar ca fiind recurentă.
  • Poți accesa mereu opțiunea de trends pentru a vedea exact care sunt cheltuielile și veniturile pe care le-ai realizat în fiecare lună a anului.
  • Eu folosesc această aplicație deja de un an și m-a ajutat foarte mult în ținerea evidenței cheltuielilor și a veniturilor. Acum situația e mult mai clară în conturi și pot previziona ușor creșterea veniturilor și scăderea cheltuielilor mele dar și viitoare mici investiții.

 Găsești aplicația în google play sau chiar pe site-ul lor https://moneylover.me/

Sunt curioasă dacă tu îți ții evidența veniturilor și cheltuielilor sau dacă ai încercat să ții evidența lor într-un alt mod.

Hai în comentarii să povestim.

Cu drag,
Adelena

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *